CENTENARUL UNIRII – JURNAL DE RĂZBOI

0
307

Carte coordonată de Dan Drăgoi

 Gheorghe Bădescu                                                                        „Doamne, nu-ți cer viață. Dă-mi însă fericirea să îi văd pe ai mei de la Slănic și du-mă înapoi să mor în Zarand, Bihor, Lunca Tisei, la Seghedin… O, Doamne bun și mare, oriunde în Ardeal. În orice loc, sub orice brad, la izvorul oricărui pârău, voi auzi din mormântul pe veci închis glasul eroului de la Turda, glasul lui Avram Iancu, al lui Horea. Râurile Ardealului vor înceta de a mai rostogoli la vale apele amestecate cu lacrimile unui neam de un mileniu asuprit.” (Coperta a patra din „Jurnal de război”, Edituta ArtPrint, 2018)

Nicolae  Șuța

    În jurul meu bubuie tunul, schijele cad în apropiere, mă uit lung la cea mai îndrăzneață schijă, venită până la picioarele mele, și mă gândesc că pe muchiile ei colțuroase putea fi scrisă moartea mea. Schije de acestea rătăcite, câte corpuri n-or fi băgat în pământ și, mai ales, câți ochi n-or fi transformat în izvoare nesecate de lacrimi. (Coperta a patra din „Jurnal de război”, Editura ArtPrint, 2018)

           Mai există încă în țara asta ce poartă numele România, nume al unei făpturi de o frumusețe angelică, al cărei chip și suflet sunt inconfundabile în ceea ce privește gingășia, înțelepciunea, dragostea, mai există iubitori de neam, de popor, de eroii care s-au jertfit pe altarul sfânt al acestui pământ peste care au trecut vitregiile istoriei, dar fără ca neamul său să fie îngenuncheat nicicând.                                                                                             Documentele istorice, adunate de cărturari de-a lungul vremii, stau mărturie jertfelor pentru apărarea gliei și a identității naționale. Vorbesc despre asta locurile de veci, știute și neștiute, ale ostașilor apărători de țară, sfârtecați de obuzele vrăjmașilor, aici, pe pământul nostru sau pe acela al altor seminții. Mare a fost prețul plătit de acest popor de-a lungul timpului, mare a fost prețul pe care istoria l-a consemnat, sacrificiul atâtor suflete pentru întregirea acestui neam, pentru libertatea acestui popor, de care azi unii își bat joc în numele „adevăratei democrații”.                                                                                                „Jurnal de război” e o mărturie emoționantă  a doi oameni din tranșeele războiului pentru întregirea neamului, o parte din istoria adevărată a luptelor Primului Război Mondial, care au făcut posibil ca toți românii să formeze o Țară.

Permiteți-mi să fac o plecăciune domnească domnului Dan Drăgoi (doctor în științe agricole, autor a peste 40 de lucrări științifice, cărți de specialitate, poet, autorul a cinci volume de poezii, ultimul apărut în 2018, la Editura Tiparg, intitulat „În regatul luminii”), și întregii sale familii, pentru truda publicării în acest volum a celor două jurnale de front, unul al ofițerului Gheorghe Bădescu din Slănic Muscel, erou al Primului Război Mondial și celălalt al sublocotenentului Nicolae Șuța, din Domneștii Muscelului, cu însemnări din campania 1916-1917, jurnale pierdute, găsite apoi, pierdute iarăși, din nou găsite, printre cărțile vechi din casa părintească de la Slănic.

Când am descoperit jurnalul lui Bădescu, spune domnul Drăgoi în prefață, mi-am pus în minte să scriu un roman legat de viața lui. Am încercat de mai multe ori să scriu câte ceva, dar nu mi-a ieșit (…) După ani de zile, când eram student și am descoperit-o pe „Lilica” mea, ea, cea care mi-a devenit ulterior soție, s-a încumetat să descifreze scrisul mărunt al lui Gheorghe (Bădescu) și să ne dea nouă bucuria de a citi cursiv povestea lui”. Mai târziu, căutând printre filele pline de praf niște poezii mai vechi ale tatălui, domnul Drăgoi a găsit un carnețel pe care scria: „Însemnări din campania 1917 – Nicolae Șuța” și, răsfoindu-l, a găsit pagini în care autorul vorbește cu pasiune despre Gheorghe Bădescu, făcându-i o caracterizare elogioasă mai vârstnicului său coleg de facultate. Îl considera pe consăteanul său, Bădescu, (Slănicul aparținea în acele timpuri de Domnești) un model demn de urmat în cariera de avocat și în viață. Cei doi eroi ai Muscelului – primul, dispărut în timpul luptelor pentru întregirea neamului, al doilea, Nicolae Șuța, decedat în urma cumplitelor boli dobândite în închisorile comuniste – își spun fiecare povestea, descriind acei doi ani cumpliți, povești tragice dar cu un final glorios, Unirea cea Mare. Cele două povești de viață chinuită sunt scrise cu un talent deosebit. Primul împletește istoria unui război cu cea a iubirii lui pentru Lilica din Slănicul natal. „Lily, Lily, scrie el, de-ai ști cât te doresc și cât sufăr (…) așa de mult am plâns, așa de amar, am sărutat cu atâta dor cele două fotografii”. Chipul bun, frumos și blând al iubitei se împletește cu frumoasele descrieri ale luptelor, dar și ale naturii, ale locurilor unde se vărsa sângele ostașilor români întru speranța Unirii. „Du-mă lângă Lilica cea scumpă, scrie Gheorghe Bădescu, la Slănic. Să dea Dumnezeu să-i văd sănătoși. (…) România va fi mare!” Fie la Pașcani, Mircești, Miclăușeni, Anghelești, Rotilești, la malul Boldeanului sau pe dealul Răchitaș, sublocotenentul Nicolae Șuța, în fruntea plutonului său, și-a făcut din plin datoria, enumerând victoriile și pierderile, soldații pierduți pe câmpul de luptă, amintindu-i pe ostații-eroi din Domneștiul lui natal, unii căzuți la datorie, alții mutilați, bolnavi de tifos exantematic sau luați prizonieri de nemți. În jurnalul zilnic, avocatul domneștean vorbește despre prietenia sa cu locotenentul Ion Mihalache, învățător din Topoloveni, și despre jurământul lor, făcut în tranșeele din Triunghiul Morții (Mărășești-Mărăști-Oituz), că vor înființa un partid al celor obidiți, dacă Dumnezeu îi va scăpa de schijele obuzelor nemțești. Descrie momentele grele ale pierderii a doi tineri din Domnești, fiii marelui dascăl Luca Paul (cu a cărui fiică se va căsători în 1919), Luca și Titu, precum și moartea prietenului din Slănic, locotenentul Gheorghe Bădescu. „E greu să-mi închipui pe Bădescu mort, scrie Nicolae Șuța, el care respira atâta viață”. Datoria noastră, a celor de azi, este sfântă: SĂ NU NE UITĂM EROII. Să nu-i uităm nici pe Gheorghe Bădescu și Nicolae Șuța, pentru că și ei doi și-au dat obolul lor la întregirea Țării și a neamului românesc. Sărbătorim anul acesta un secol de la Marea Unire, UN SECOL DE ȚARĂ APROAPE ÎNTREAGĂ. Ne lipsește Basarabia. Nu uita, române! Basarabia și Transilvania sunt amândouă lacrimi de SUFLET ROMÂNESC.

Prof. Ion C. Hiru

 

LĂSAȚI UN MESAJ