Formarea conştiinţei istorice – partea a II-a: Dimitrie Cantemir şi Şcoala Ardeleană

0
1376

Dimitrie Cantemir (1673-1723)

Scriitor, om de ştiinţă, domnitor, personalitate importantă a secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir este un reprezentant de seamă al iluminismului românesc.

Încă din primele scrieri, Dimitrie Cantemir este preocupat de problemele fundamentale ale umanităţii, fiind un clasic care urmărea perfecţionarea vocabularului românesc. Dimitrie Cantemir se detaşează ca un istoric savant, acoperind, prin scrierile sale, atât spaţiul universal, cât şi cel natal. Intenţia autorului este de a realiza o descriere completă a trecutului poporului său.

“Divanul” sau „Gâlceava înţeleptului cu lumea” sau „Giudeţul sufletului cu trupul” este o operă  scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698, aceasta fiind prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului.

“Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor”, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română, cuprinde istoria noastră de la origini. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

Dimitrie Cantemir atribuie un caracter absolut contribuției romanilor la formarea poporului român. Acesta susține originea romanica a tuturor românilor, folosind ca argumente numele țării și limba română: “Romanii sunt moșii și strămoșii noştri, a moldovenilor și a tuturor oriunde se afla, a românilor, precum şi singur numele de moșie ne arată și limba cea părintească un nebiruit martor ne este.”

Dimitrie Cantemir arată că suntem urmaşii unui popor, care a creat o civilizaţie şi o cultură clasică. Cantemir nu izoleaza istoria românilor de istoria altor popoare, spre deosebire de cronicari, care au scris numai despre moldoveni, Cantemir scrie despre toţi românii în descrierea Moldovei. Este prima lucrare ştiinţifică românească în care autorul încearcă să definească individualitatea poporului român printre celelalte popoare, individualitatea istorică materială şi spirituală; este o monografie care prezintă complex şi complet Moldova de la începutul secolului al XVII-lea. Lucrarea are în primul rând un înţeles ştiinţific, pentru că ne da informaţii preţioase despre organizarea socială, politică, culturală a Moldovei, istoria, geografia, etnografia şi economia ei.

Şcoala Ardeleană

Scoala Ardeleană este o mişcare culturală din Transilvania, care s-a dezvoltat în acelaşi timp cu iluminismul. Reprezentanţii Şcolii erau: Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai Deleanu şi luptau pentru emanciparea naţională şi culturală a românilor din Transilvania, pentru afirmarea identităţii etnice, pentru luminarea poporului, prin infinţarea de şcoli la sate şi popularizarea ideilor înaintate ale timpului.

Meritul Şcolii Ardelene constă în faptul că a dat un sens ideilor care au încolţit în gândirea umanistă, făcând din ele un mod de apărare şi afirmare a drepturilor poporului român, în primul rând a românilor transilvaneni.

Nicolae Iorga remarca, subliniind importanţa Şcolii Ardelene: „într-un timp când nu era o literatură românească însufleţită de amintiri şi de aspiraţii, într-un timp când nu se iviseră forme de stat care să întrupeze în vederea tuturora aceleaşi mari amintiri şi aceleaşi aspiraţii potrivite cu ele, într-un timp când orice frunte românească era aplecată spre pământ de stăpâniri străine, când sufletul românesc nu vorbise încă în nepieritoare forme literare, era nevoie de exagerarea ca puritate a acelui singur element de legătură a tuturor românilor, de reabilitare morala a lor, care era limba. In ea s-a văzut curcubeul vremurilor mai bune, în numele ei s-au dat luptele de redeşteptare, în acel semn am învins”.

Un rol important în această direcţie l-a avut Gheorghe Şincai, care, ca director al unităţilor de învăţământ româneşti din Transilvania, înfinţează peste 300 şcoli săteşti, pregăteşte cadrele didactice pentru acestea, elaborează programe de învăţământ, traduce sau scrie manuale pentru disciplinile: abecedar, gramatică, aritmetică.

Lucrările esenţiale ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene, “Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor” de SamuiL Micu, “Hronica românilor şi a mai multor neamuri” de Gheorghe Şincai, “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” de Petru Maior, demonstrează de multe ori cu argumente puternice, romanitatea şi continuitatea poporului român pe teritoriul vechii Dacii, militând pentru afirmarea identităţii naţionale din Transilvania, ţara în care, prin tratatul “Unio trium natiorum”, încheiat dupa Răscoala de la Bobâlna, populaţia românească, cea mai numeroasă, era lipsită de drepturi sociale şi politice în favoarea a trei naţiuni privilegiate: ungurii, saşii si secuii.

“Tiganiada” de Ion Budai-Deleanu este capodoperea literara a iluminismului românesc şi reprezintă cea mai celebră epopee din literatura română. Deşii este redactată în două variante, ea nu ajunge sa fie publicată decât în anul 1925.

În acord cu literatura iluministă, subiectul epopeii se dezvoltă în special pe alegorii satirice. De la tema principală ,a libertăţii, până la temele secundare, precum coborârea în lumea de dincolo ori rătăcirea prin pădurea vrăjită, Țiganiada sugerează un mesaj critic la adresa societăţii. Povestea ţiganilor plecaţi în lume ca să-şi caute o ţară mai bună exprimă un ideal iluminist şi anume aspiraţia spre fericire asemănată cu o lume scăpată de sub rigorile sociale. Aşadar, locul spre care se îndreaptă ţiganii este simbolic şi cuprinde sugestii legate de libertate şi de un trai fericit şi fără regului.

Aceste iniţiative au pornit de la ideea restabilirii adevărului despre originea românilor prin aducerea de argumente istorice privind caracterul latin al limbii şi poporului român, continuitatea şi unitatea sa etnică. Astfel s-au pus bazele lingvisticii româneşti prin fixarea gramaticii, îmbogăţirea vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.

Moştenirile lăsate de reprezentanţii Şcolii Ardelene au contribuit semnificativ la formarea limbii române, la recunoaşterea originilor şi a drepturilor, însă nu pot fi considerate opere literare, cum nici autorii şi istoricii, nu pot fi numiţi scriitori. Ceea ce nu le putem nega, însă, este marele merit.

Despre Şcoala Ardeleană vorbeşte şi renumitul şi faimosul cercetător în domeniul literaturii române vechi şi al istoriei mentalităţiilor, specialist în limba slavonă, profesorul Dan Horia Mazilu este creator de scoala la facultatea de litere şi autor al unor volume istorice si literare. Asa cum afirma criticul Dan Horia Mazilu în lucrarea sa ,,Istoria – izvorul viu al conştiinţei naţionale”, întoarcerea spre propriul trecut, preocuparea faţă de origini şi valorificarea tradiţiilor dovedesc un nou mod de a înţelege lumea ca succesiune a faptelor şi a evenimentelor aflate în continuă schimbare. Începe să fie tot mai mult circulată ideea de apartenenţă a prezentului la un curs comun al istoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ