Formarea conştiinţei istorice – partea I

0
899

Începând cu secolul al XVI-lea, preocupările privitoare la felul în care românii se înscriu în cursul istoriei apar în documente scrise în limba slavonă. Acest interes se dezvoltă datorită contactelor pe care cei preocupaţi de formaţia lor intelectuală încep să le aibă cu alte culturi şi alte civilizaţii. Primul român care afirmă, în lucrarea sa, Hungaria (1536), scrisă în limba latină, originea romană şi unitatea limbii şi a poporului român este savantul umanist Nicolaus Olahus. Pasul important este făcut în acest domeniu de cronicarii moldoveni, cei care la mijlocul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, scriind în limba română, pun bazele istoriografiei şi care, de asemenea, sunt consideraţi a avea merite în crearea unui stil literar. Scrierile lor au ecou şi în Ţara Românească, unde apar alte cronici care continuă efortul de reconstituire a istoriei mai îndepărtate sau mai recente. Dimitrie Cantemir se detaşează ca un istoric savant, acoperind, prin scrierile sale, atât spaţiul universal, cât şi cel autohton. Intenţia autorului este de a elabora o descriere completă a trecutului poporului său. M.Kogălniceanu  începe să editeze, în 1843, Letopiseţele Ţării Moldovei şi îndrumă programul revistei Dacia literară către formarea unei literaturi naţionale, pentru care tema istorică este esenţială. De-a lungul timpului, conştiinţa identităţii generează polarizări (în perioada interbelică) sau se supune ideologicului (în perioada comunistă apar teorii deformate despre originile şi vechimea românilor).

Scrierile istorice cele mai cunoscute sunt: Analele – scrieri istorice în care sunt înregistrate, an cu an, întâmplările importante din viaţa unui popor; Cronicile (letopiseţe)– lucrări istorice mai frecvente în Evul Mediu, care cuprind înregistrări cronologice a evenimentelor sociale şi politice; Cronografii – scrieri de factură istorică, începând cu facerea lumii, şi care se bazează pe izvoare istorice, dar şi pe legende populare.

Începând cu secolul al XVll -lea, destinul culturii româneşti nu mai ţine doar de de viaţa religioasă şi de activitatea mitropoliţilor, a preoţilor sau a călugărilor. Atât în Moldova, cât şi în Muntenia, actul de cultură încetează a mai fi concentrat în jurul mănăstirilor şi al bisericilor. Prin influenţa ideilor umaniste, boierii încearcă să recupereze trecutul istoric, pentru a nu fi înecat în uitare. În operele lor istoriografice, ei vor demonstra pentru prima dată ideea unităţii de neam şi de limbă a românilor.

În această perioadă, se conturează două curente ideologice şi cultural-literare: umanismul şi iluminismul.

Umanismul şi Iluminismul în contextul românesc

Umanismul este un curent filozofic social, politic şi cultural-artistic care face din om valoarea supremă. Ideea principală a fost aducerea omului în centrul Universului în locul lui Dumnezeu, adoptând toleranţa religioasă ca reacţie împotriva inchiziţiei catolice, care în Evul Mediu avusese puterea. Astfel, valorile spirituale antice au fost căutate şi redescoperite, s-a pronunţat înflorirea artei, culturii, literaturii şi susţinerea dreptului la cultură. Se manifestă încrederea în raţiune, în valorile modelatoare ale culturii. S-a regăsit armonia între om şi natură.

Umaniştii au luptat pentru dezvoltarea personalităţii umane şi condamnau tot ceea ce oprima fiinţa umană, au luptat pentru drepturi democratice şi reforme sociale, ceea ce era o adevărată noutate şi o schimbare radicală a vremii. Ei s-au întors împotriva condiţiilor grele ale Evului Mediu, dorind o îmbunătăţire a condiţiilor omului, cu tot ceea ce înseamna viaţa pentru el. Umaniştii pleaca de la ideea că raţiunea şi conştiinţa sunt supremele însuşiri ale omului care îi diferenţiază de celelalte vieţuitoare, astfel, omul nu mai apare ca o creaţie a divinităţii, ci ca o fiinţă care are dreptul să trăiască demn şi liber.

Umanismul românesc s-a identificat prin anumite trăsături, cum ar fi caracterul educativ al literaturii; cronicarii scriu dintr-un motiv umanist, constientizand folosul cărţilor. În Ţarile Romane, cei mai cunoscuți oameni de cultură in operele cărora se exprimă ideile umaniste, sunt: Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir.

Introducerea ideilor umaniste în Tările Române se datorează şi şcolilor din Polonia, viitorii cronicari moldoveni făcându-şi, de cele mai multe ori, studiile în aceste veritabile instituţii. Aici se dezvoltă interesul pentru trecut şi pentru istorie, ceea ce contribuie treptat la formarea conştiinţei istorice, intenţia cronicarilor fiind consemnarea faptelor istorice: (“ca să nu se înnece a toate tarlalele anii trecuţi şi să nu să ştie ce s-au lucrat…”) –Grigore Ureche sau: (“ca să nu să uite lucrurile şi cursul ţării…”) –Miron Costin.

Un popor care nu-şi cunoaste istoria este, in viziunea lui Grigore Ureche, asemenea “fiarelor şi dobitoacelor celor multe şi fără minte”, iar Miron Costin îşi reafirmă responsabilitatea tuturor celor scrise:”….Eu oi da samă de ale mele, câte scriu” .

Iluminismul denumeşte o mişcare ideologică şi cultural-literară ce cuprinde Europa şi America în secolele XVlll şi XlX, caracterizat prin profunde schimbări în structura societății, determinate de promovarea burgheziei care se afirmă în numele unei noi concepţii despre lume, natură şi societate.  Are caracter antifeudal si antireligios, punând pe primul plan raţiunea, ştiinţa şi umanismul, urmărind impunerea unei noi ordini sociale şi spirituale.

Iluminismul a avut multiple consecinţe pe plan politic şi istoric, care tinde să emancipeze omul din poziţia rigida în care îl fixase filozofia tradiţională pentru a-l face obiectul propriei sale activitaţi. Prin munca şi cultura sa, omul poate să se perfecţioneze ca şi societatea pe care tot el o construieşte. Iluminiştii cer anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului şi acordarea de libertăţi sociale şi politice întregului popor.

Astfel spus încercarea de a construi identitatea unui popor, a unei naţiuni prin raportarea la alte popoare, naţiuni, urmărind situarea în timp şi spaţiu, evenimentele istorice, limba, cultura şi civilizaţia, mentalităţile s-a înghesuit în voința plină de dragoste pentru patrie și neam a unor oameni binecuvântați ca cei sus numiți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ