Intrarea în război şi primele victorii (Drumul catre Marea Unire, partea a II-a)

0
246

În iulie 1916, Marele Stat Major român a definitivat Planul de campanie, elaborând documentul-cadru intitulat Proiectul de operaţiune în vederea unui război contra Puterilor Centrale şi a Bulgariei. România aliată cu Quadrupla Înţelegere, cunoscut şi sub numele de Ipoteza „Z”.

Un alt aspect, cu multiple învăţăminte pe plan politic şi militar, îl reprezintă efortul comandamentului român, reflectat în conţinutul Planului de campanie, ca în acest război de coaliţie să se asigure comanda naţională a armatei şi individualitatea ei distinctă, încât în desfăşurarea conflictului aceasta să acţioneze totdeauna compact şi nu dispersată între marile unităţi ale aliaţilor. Totodată, prevederile documentului analizat reflectau, în bună măsură, competenţa, luciditatea şi realismul comandamentului naţional, saltul calitativ înregistrat în dezvoltarea gândirii militare românesti în primele două decenii ale secolului al XX-lea.

În noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916, orele 24:00, au fost chemate sub drapel toate forţele militare române. Această operaţie s-a executat în conformitate cu noul Plan de mobilizare pentru anii 1916-1917 şi cu prevederile Ipotezei „Z”.

Operaţia de mobilizare din august 1916 a depăşit prin dimensiuni şi gradul de complexitate orice altă acţiune de aceeaşi natură executată în istoria militară naţională până la primul război mondial. Încheierea ei cu succes s-a datorat muncii pline de abnegatie a specialiştilor din Marele Stat Major şi Ministerul de Război, contribuţiei tuturor comandamentelor de mari unități, elanului cu care au răspuns masele la chemarea sub drapel, modului în care au funcţionat serviciile şi sistemul de transport. Desfăşurarea cu succes a mobilizării a garantat constituirea la timp a grupărilor principale de forţe şi a concurat decisiv la realizarea surprizei la nivel strategic.

Concomitent cu măsurile adoptate pentru înzestrarea şi instruirea armatei, Marele Stat Major a întreprins, încă înainte de mobilizare, o serie de acţiuni în vederea acoperirii frontierelor şi pentru o mobilizare anticipată a unei părţi din unităţi, cu atât mai mult cu cât Puterile Centrale aveau concentrate trupe la graniţele cu România încă de la izbucnirea conflictului mondial.

În noaptea de 14-15/27-28 august 1916, armata romånă a declanşat campania de eliberare a Transilvaniei şi Bucovinei de sub dominaţia austro-ungară.. După trei sute de ani de la actul întregitor al lui Mihai Viteazul, ostaşii ţării, animaţi de cel mai fierbinte patriotism, înaintau pe străvechiul pământ strămoşesc de la nord şi vest de Carpaţi, vestind că sosise ceasul mult aşteptat al împlinirii celor mai înalte aspiraţii de unitate şi libertate ale naţiunii române.

Operaţia ofensivă strategică pe frontul din Transilvania, desfaşurată în prima jumătate de lună a războiului eliberator, a fost planificată şi s-a derulat pe ansamblu în conformitate cu prevederile planului de campanie, obiectivele propuse fiind realizate în cea mai mare parte. Înaltul comandament român a destinat acestei operaţii în strânsă corelaţie cu conţinutul scopului politico-strategic urmărit aproape 80% din forţa combativă a ţării.

Succesele dobândite de trupele eliberatoare în cadrul primei operaţii din campania anului 1916 au fost în egală măsură atât rezultatul firesc al eroismului, curajului şi hotărârii cu care au acţionat ostaşii români, cât şi cel al sprijinului permanent şi deosebit de eficient acordat armatei de către populaţia românească din întreaga zonă a acţiunilor militare. Declanşarea operaţiei ofensive din Transilvania a marcat în fapt nu numai începutul unei campanii într-un război modern, ci şi un nou capitol al luptei întregului popor român pentru completa sa eliberare naţională şi desăvârşirea unităţii statale.

Operația ofensivă strategică în Transilvania s-a desfășurat între 27 august și 26 septembrie 1916.

Pentru desfășurarea operației, Marele Cartier General român destinase un număr de 3 armate (1, 2 și de Nord) cu un efectiv total de circa 420.000 de militari, reprezentând aproape 80% din efectivele Armatei de Operații. Obiectivul acestora era de „a înainta în Transilvania și Banat, cu scopul de a se concentra în vederea unei bătălii generale în zona Ciucea (spre nord) și Caransebeș (spre sud)”.

Raportul general de forțe era unul foarte bun pentru o operație ofensivă, de 10,3 la 1 față de forțele Puterilor Centrale. În fața celor peste 420.000 de militari români, organizați în 235 de batalioane se găseau circa 40.000 de militari inamici, organizați în 50 de batalioane. Raportul gurilor de foc era de asemenea favorabil părții române, fiind de 8,6 la 1.

La declararea războiului, în seara zilei de 27 august 1916 grupurile de asigurare ale celor trei armate române au trecut la atac simultan „deschizând” trecătorile din Munții Carpați, în scopul de a permite afluirea nestingherită și concentrarea trupelor mobilizate. Operațiunile inițiale au fost încununate de succes, obligând forțele austro-ungare la o retragere generalizată. Operațiile au fost oprite temporar la 10 septembrie 1916, ca urmare a deciziei de executare a operației de la Flămânda. În urma insuccesului acesteia și a sosirii pe frontul din Transilvania a patru divizii germane, la 26 septembrie 1916 s-a luat decizia de oprire a ofensivei și trecerea la apărarea strategică pe linia Munților Carpați.

Realitatea a demonstrat că oprirea ofensivei a fost o eroare strategică care a influențat desiv soarta campaniei. Generalul Erich Ludendorff recunoștea în memoriile sale că o înaintare rapidă a românilor în interiorul Transilvaniei ar fi condus nu numai la învăluirea grupării de forțe a Puterilor Centrale, „dar drumul ar fi devenit liber pentru a merge către inima Ungariei și împotriva comunicațiilor cu Peninsula Balcanică […] Am fi fost învinși”.

La rândul său, generalul american Vincento Esposito considera că liderii militari români au comis o serie de greșeli strategice în aplicarea principiilor luptei armate:

Din punct de vedere militar, strategia română n-ar fi putut să nu fie mai rea. Alegând Transilvania ca obiectiv prioritar, armata română a ignorat armata bulgară din spatele ei. Când ofensiva din munți a eșuat, Inaltul comandament român nu a ținut cont de principiul economiei de forțe prin crearea unei rezerve mobile, cu care să respingă ulterior înaintarea lui Falkenhayn. Românii nu au respectat nici principiul masării forțelor, nereușind în nici un loc o concentrare corespunzătoare a forțelor care să conducă la concentrarea corespunzătoare a puterii de luptă.

Acestea au fost însă chiar principiile folosite împotriva forțelor române de către forțele Puterilor Centrale, lucru prevăzut de generalul Constantin Prezan în Consiliul de Război din 15 septembrie 1916, când a fost singurul care s-a împotrivit inițierii operației de la Flămânda și a cerut hotărât continuarea ofensivei în Transilvania, fiindcă „se crea inamicului o situație defavorabilă, fiindcă nu mai avea putință de a concentra forțele în această regiune și a ataca cu ele, rând pe rând, cele trei armate românești (1, 2 și de Nord)

Apărarea Dobrogei a fost concepută prin dispunerea în acoperirea frontierei a trupelor de grăniceri, infanterie şi cavalerie, a căror misiune avea caracterul unui serviciu de supraveghere si recunoaştere, iar nu de apărare a frontierei.

Astfel, pe fondul lipsei de experienta si pregatire a corpului de ofiteri ai armatei romane, precum si lipsa de curaj a factorului politic, in august – septembrie 2016 Romania a pierdut o oportunitate strategica, ale carei efecte vor fi devastatoare in urmatoarele luni.

LĂSAȚI UN MESAJ