Munca titanica depusa pentru construirea Portilor de Fier I si II (Portile de Fier – partea a II-a)

0
276

Pe 27 iulie 1964, primii 20 de angajaţi sub conducerea inginerului Gheorghe Andrei Sălăgean au venit de la Argeş cu trei camioane încărcate cu corturi şi cazarmament. Acestora aveau să li se alăture rând pe rând muncitori de la barajele Bicaz şi Bistriţa.

Aşa a început ridicarea coloniilor muncitoreşti. Inaugurarea începerii execuţiei Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a avut loc la 7 septembrie 1964. “Apoi a urmat o muncă titanică de defrişare, de amenajare de locuri de acces. Bineînţeles colonia a prins viaţă până în data de 7 septembrie pentru că s-a construit o şcoală, s-a construit un punct sanitar, o grădiniţă chiar şi un mic cinematograf pentru a oferi condiţii bune celor peste 15.000 de oameni care s-au strâns din toate colţurile ţării şi care au avut de înfrânt furia oarbă  a naturii din anul respectiv.

Pentru a se face frumoasă inaugurarea acea din data de 7 septembrie 1964 militarii români într-un timp record au reuşit să facă un pod provizoriu şi conducătorul ţării noastre să ajungă pe malul sârbesc. A fost un motiv de bucurie pentru mulţi oameni, pentru sârbi şi pentru români care au putut să treacă în vremea respectivă şi să-şi vadă rudele, pe care de aproape 20 de ani nu le mai văzuseră. Iată că aşa a început de fapt, punerea temeliei acestui sistem hidroenergetic de la Porţile de Fier I”, spune muzeograful Mariana Drăghia de la Muzeul Barajului Porţile de Fier.

Prima fază de construcţie a început în 1964 şi a durat până în anul 1968, când lucrările au început simultan pe cele două maluri cu construirea ecluzelor, a celor două centrale electrice şi a primelor trei câmpuri deversoare pe malul sârbesc, vreme în care fluviul şi-a continuat cursul pe mijloc, iar în a doua fază de consctrucţie 1968-1970 apele au trecut prin ecluze, s-a putut izola zona de mijloc şi construi celelalte 11 guri deversoare.

Uşor-uşor, nivelul apei a crescut, s-a format lacul de acumulare care are o lungime de 130 de kilometri şi cuprinde peste 2 mld mc de apă. Problema navigaţiei s-a uşurat prin construirea a celor două ecluze, dar au avut de suferit mulţi oameni care trăiau în satele de pe Clisura Dunării. Au fost inundate pe partea românească 3560 ha.

Academiei Române i-a revenit misiunea de a face un studiu complex al zonei afectate, constituind „Grupul de cercetări complexe Porţile de Fier”, format din 14 colective de cercetare.

Au fost afectate 10 localităţi (Orşova, Ada-Kaleh, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Tişoviţa, Plavişeviţa), unele inundate parţial, iar alte complet, fiind strămutate pe noi amplasamente. „Şi este bine să nu uităm trecutul fiindcă doar prin sacrificii, prin privaţiuni şi prin foarte mult efort s-a realizat acest sistem hidroenergetic din ţara noastră, de mâinile şi mintea atâtor oameni minunaţi.

În anumite cărţi de specialitate se spune aşa că dacă pietrele, aceste mărturii tăcute ar putea să ne vorbească aici la Porţile de Fier s-ar fi creat un adevărat mit al genezei.

Şi până la urmă marele geograf Geo Bogza spunea că Dunărea este cel mai de preţ dar cu care natura a înzestrat ţara noastră”, spune Mariana Drăghia. Sistemul Porţile de Fier I este una din cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre, cu o putere instalată de 2235 de MW.

Lacul său de acumulare cu un volum de peste 2200 milioane mc se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa.

LĂSAȚI UN MESAJ