Războinicii care au terorizat principatele române timp de secole: cine au fost cu adevărat tătarii, cei pe care „nici apa cea mai repede nu-i poate opri“

0
170

Timp de secole, Principatele Române (în special Moldova) au suferit din cauza unor triburi extrem de războinice, care veneau din stepele nord-pontice. În istoriografie sunt cunoscuţi drept tătari şi erau adevăraţi maeştri ai războiului călare.

Prădalnicii tătari au intrat de mult timp în folclorul românesc. Sunt pomeniţi în cântecele româneşti medievale, dar şi în poveştile cu eroi autohtoni care luptă sau pier eroic în lupta cu nogaii. Tătarii sunt însă o realitate istorică pregnantă a Evului Mediu românesc, deşi există încă confuzii în ceea ce-i priveşte.

Sub denumirea de tătar au fost percepuţi de cronicarii europeni în general toţi războinicii călare care s-au revărsat din stepele Mongoliei către Europa, măturând-o ca un tăvălug de foc până către fruntariile vestice.    Războinicii lui Ghenghis Han, celebrul lider mongol, au fost ultimii invadatori importanţi şi de temut ai Evului Mediu, stârniţi din fundurile Asiei, la fel ca şi hunii lui Atilla cu câteva sute de ani mai înainte. După ce au prădat estul, războinicii călări mongoli, experţi în mânuitul arcului din goana calului, dar şi cu o cavalerie greu înarmată de temut, s-au îndreptat către vest.

Au devastat stepele nord-pontice, au trecut cu foc şi sabie mai apoi prin statele ruseşti, Polonia, Ungaria şi până în Sfântul Imperiu Roman de Neam German. Au luat robi, comori, au dat foc la oraşe şi au ucis tot ce le-a ieşit în cale şi era capabil să poarte arme. Au lăsat în urmă, însă, mai ales în stepele nord-pontice, formaţiuni statale care au terorizat estul Europei timp de secole. Inclusiv voievodatele româneşti. Ghinghis Han, marele războinic care a stârnit ultimul mare taifun nomad asupra Europei, a murit în 1227. Marea sa stăpânire se întindea din Asia până în Europa. Înainte de moarte a împărţit-o între cei patru fii ai săi. La scurt timp Ogodai ajunge mare han şi îl trimite pe Batu Han către vest.

În perioada 1236-1240, hoardele lui Batu trec prin foc şi sabie statele ruseşti, iar Moscova sau Kievul cad sub presiunea războinicilor săi. Au urmat apoi, Polonia şi Ungaria, care au fost prădate cumplit de războinicii lui Batu Han. Marele han mongol dorea să cucerească totul în calea sa. A fost oprit de moartea marelui han Ogodai. ”Retragerea trupelor conduse de Batu han din stepa panonică a surprins Europa acelor vremuri. Cauzele au fost diverse, pornind de la luptele interne cauzate de moartea marelui Han Ogodai de la Karakorum (11 decembrie 1241), până la epuizarea trupelor, care ar fi trebuit să controleze un teritoriu întins şi locuit cu populaţii ostile lor.

 Şefii mongoli considerau că noile cuceriri nu puteau fi menţinute în cazul unei riposte a statelor creştine şi au preferat să le abandoneze. Prăzile obţinute erau îndeajuns de mari pentru a satisface pe luptători”, precizează istoricul Daniel Ciucălău în articolul său  ”Hoarda de Aur şi spaţiul nord dunărean la începutul statalităţii româneşti” din revista ”Acta Moldaviae Septentrionalis”, numerele VII-VIII.

Batu Han s-a întors cu războinicii săi la Karakorum, capitala Imperiului Mongol, şi, susţinându-l la tron pe vărul său, Monghe, a primit drept răsplată teritoriul nord-pontic şi zonele de pe Volga, acolo unde a întemeiat o nouă stăpânire, numită Hoarda de Aur, după frumosul cort din aur aşezat de Batu pe Volga, marcând viitoarea capitală a noului stat numită Sarai. Acest nou stat mongol, condus de urmaşii lui Ghenghis Han, va fi ca un spin în coasta popoarelor est şi central europene, înclusiv a românilor. ”Odată cu înfiinţarea Hoardei de Aur în 1243, prin desprinderea părţii nord vestice a imperiului creat de Gingis Han, ameninţarea mongolă se va prelungi, iar presiunile exercitate de acest nou centru de putere vor avea repercursiuni ce se vor resimţi pe parcursul secolelor următoare”, scrie Daniel Ciucălău.

LĂSAȚI UN MESAJ