Sfârşitul războiului, Pacea de la Bucureşti, reintrarea în război şi sfârşitul primului război mondial (Drumul către Marea Unire, partea a V-a)

0
197

Evoluţia evenimentelor internaţionale în februarie-martie 1918 avea să confirme curând temerile poporului român. Urmare revoluțiilor din Rusia din martie și octombrie/noiembrie 2017, în ziua de 28 ianuarie/9 februarie 1918 a intrat în vigoare tratatul dintre Puterile Centrale şi Ucraina. La nici o lună mai târziu, în martie 1918 a fost semnat tratatul de pace dintre Republica Sovietică Federativă Rusă, Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Bulgaria şi Imperiul Otoman. Încercuirea României preconizată de Puterile Centrale căpătase acum un caracter deplin.

După o dezbatere scurtă, dar furtunoasă, Consiliul de Miniştri sub preşedinţia lui Ion I.C. Brătianu şi-a dat demisia, la 26 ianuarie/8 februarie, cedând locul unui guvern condus de generalul Alexandru Averescu. Această schimbare la nivelul executivului trebuia să concure la amânarea cât mai mult posibil a datei de inaugurare a convorbirilor cu reprezentanţii Centralilor, subliniind totodată voinţa partidelor din fosta coaliţie guvernamentală de a nu se implica direct în tratativele cu Imperiul German și Imperiul Austro-Ungar; prin urmare, poziția adoptată de premierul Ion I. C. Brătianu poate fi apreciată ca o punere în gardă a opiniei publice din ţară şi de peste hotare că principalele forţe politice ale ţării nu acceptau să renunţe la obiectivele fundamentale pentru care România intrase în război .

Noile presiuni externe asupra României s-au soldat cu semnarea tratatului propriu-zis la Bucureşti, în ziua de 24 aprilie/7 mai 1918, de Al. Marghiloman din partea României, şi R. von Kühlmann reprezentând Imperiul German, St. Burian – Imperiul Austro-Ungar, V. Radoslavov – Bulgaria şi Ahmet Nessim-bei – Imperiul Otoman.

Textul tratatului, structurat pe 31 de articole, conţinea condiţii drastice ce duceau la mutilarea teritoriului României şi la subordonarea totală, economică şi politică a acesteia faţă de Puterile Centrale. Dobrogea în întregime şi muntii Carpaţi treceau sub stăpânire străină (art. 10 şi 11); capitolul al IV-lea impunea României plata unor despăgubiri de război extrem de grele.

Tratatul de pace a fost ratificat de Parlamentul României, dar nu a fost promulgat de regale Ferdinand I și nici nu a fost recunoscut international, ceea ce nu i-a oferit caracter de legalitate.

În a doua jumătate a lunii octombrie a devenit din ce în ce mai clar faptul că România va relua cât de curând lupta împotriva Puterilor Centrale. În ziua de 24 octombrie/6 noiembrie guvernul Alexandru Marghiloman şi-a prezentat demisia, preşedinte al Consiliului de Miniştri devenind generalul Constantin Coandă.

După ieşirea din război a Imperiului Otoman şi a Imperiului Austro-Ungariei, armata aliată s-a îndreptat spre Dunăre. Iminenta declanşare a operaţiilor de eliberare de către armata română l-a obligat pe feldmareşalul von Mackensen să se replieze aproape fără rezistenţă din faţa trupelor aliate din sudul Dunării şi să solicite guvernului de la Iaşi permisiunea unei retrageri nestânjenite.

La 27 octombrie/9 noiembrie, însă, România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. Guvernul condus de generalul C. Coandă a remis în această zi feldmareşalului von Mackensen un ultimatum prin care era avertizat că trupele de sub comanda sa trebuiau să evacueze teritoriul ocupat în decurs de 24 ore; în caz contrar, guvernul român se vedea obligat să folosească forţa. Tot în ziua de 27 octombrie/9 noiembrie, regele Ferdinand I comunica preşedintelui Franţei că România reia lupta pentru triumful cauzei naţionale.

În ziua încheierii armistiţiului general la 29 octombrie/11 noiembrie 1918 între armatele Antantei de pe frontul de vest şi cele germane, Marele Cartier General român a emis un ordin de încetare a ostilităţilor prin care se prevedea că trupele se vor opri pe linia atinsă de capetele coloanelor până la ora 13. Considerând încetarea ostilităţilor independentă de intrarea trupelor în teritoriul naţional şi fiind informat că inamicul a evacuat deja o mare parte din zona de nord-est a Munteniei, Marele Cartier General a ordonat Corpului 3 armată să ia sub control cât mai rapid zona evacuată pentru asigurarea ordinii, păstrarea bunurilor publice şi restabilirea comunicaţiilor.

La 5/18 noiembrie 1918 Marele Cartier General a dispus ca trupele române trebuie să treacă munţii şi să intre cât mai repede posibil în Transilvania. Trecerea munţilor se face după cererea fraţilor noştri şi din ordinul M.S. regelui.

Începând cu 10/23 noiembrie 1918, avangărzile române au trecut vechea frontieră în zonele Ghimeş-Palanca şi Prisăcani-Tulgheş. La 1 decembrie, ziua istorică în care, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională hotăra unirea Transilvaniei cu România.

La încheierea primului război mondial, în faţa poporului român se ridicau numeroase şi dificile probleme pe care statul naţional unitar trebuia să le rezolve. Anii de război, desfăşurarea operaţiilor militare pe teritoriul propriu, ocupaţia militară străină, tratatul înrobitor impus României în aprilie/mai 1918, provocaseră mari distrugeri materiale si pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, se impunea cu prioritate luarea de măsuri care să ducă la eliminarea consecinţelor războiului, la refacerea economiei şi la crearea premiselor dezvoltării ulterioare economico-sociale. Totodată, se puneau cu acuitate problema apărării şi consolidării Marii Uniri, a recunoaşterii sale internaţionale, a asigurării securităţii, independenţei şi suveranităţii statului naţional unitar român, aşa cum fusese realizat în 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ