Tratatul de la București din 1918

0
225

În 24 aprilie 1918, ca urmare a prăbușirii frontului estic din cauza bolșevicilor ruși, s-a semnat Tratatul de Pace de la Buftea-București prin care România făcea importante concesiuni Puterilor Centrale, dar i de recunoștea unirea cu Basarabia, proclamată la Chișinău pe 27 martie.

Pe 27 ianuarie 1918 Puterile Centrale au încheiat tratatul de pace cu Rada(Adunarea) Ucraineană. Între altele, trupele acestora treceau la ocuparea teritoriului ucrainean în scopul obținerii produselor agroalimentare de care aveau atât de mare nevoie. Pe 18 februarie 1918, la Brest-Litovsk, guvernul sovietic a încheiat pace cu blocul german. Se cedau centralilor: Finlanda, Polonia, Țările Baltice, se recunoștea ”independența” Ucrainei, dar cu prezența trupelor germano-austro-ungare pe teritoriul ei. România era înconjurată astfel doar de inamici, fără posibilitatea de a-și evacua armata, așa cum făcuseră sârbii de exemplu înainte când ostașii lor se refugiaseră în Muntenegru, apoi în Italia.

Guvernul român, retras în Moldova, l-a însărcinat pe generalul Alexandru Averescu să trateze cu reprezentanții centralilor aflați pe teritoriul ocupat. Acesta s-a deplasat la București și a început tatonările. Discuțiile s-au purtat până la urmă la Buftea, unde germanii își instalaseră o parte din cei mai importanți oficiali. Termenii erau duri, iar Averescu a protestat virulent față de condiții. Ministrul de externe austro-ungar, Czerin, amenința că dacă românii vor reîncepe ostilitățile, armata va fi zdrobită și România ”va dispărea de pe harta Europei”. Se cerea cedarea Dobrogei, modificarea frontierei de-a lungul Carpaților, însemnate concesii economice, schimbarea dinastiei, demobilizarera armatei, etc.

Consiliile de Coroană de la Iași au hotărât că problema dinastiei iese din discuție, iar textul tratatului să fie abordat în bloc, fără a se negocia pe articole, pentru a i se releva caracterul de dictat. La începutul tratativelor, guvernul ucrainean care deja încheiase pacea, afirma că Basarabia este din punct de vedere etnografic, economic și politic o parte indivizibilă a Ucrainei. Austro-Ungaria, care dorea anexarea unei zone din nordul Basarabiei, privea cu interes această afirmație, dar Germania care înainte de război promisese Basarabia românilor, s-a opus categoric. La Iași, a sporit îngrijorarea la aflarea veștii că misiunile militare străine trebuiau să plece în virtutea tratatului. Pe de o parte, înalții reprezentanți ai aliaților au rămas în capitala Moldovei. Pe de altă parte, militarii francezi, italieni, americani, sârbi, precum și îndrăgitul general Berthelot au fost nevoiți să plece. Familia regală împreună cu o mare masă de oameni au privit în lacrimi cum trenurile cu foștii tovarăși de arme părăsesc Iașiul.

Pe 20 februarie 1918, Constantin Argetoianu a semnat la Buftea prelungirea armistițiului de la Focșani (decembrie 1917) în condiții înrobitoare pentru România, așa numitele ”preliminarii de la Buftea”, care vor fi aproape identice cu viitorul Tratat. Într-o atmosferă sumbră, generalul Averescu și-a prezentat demisia și Alexandru Marghiloman(un fliogerman) a fost numit prim-ministru pe 5 martie. „Rezerva regală” așa cum fusese numit Marghiloman, și-a alcătuit un guvern, având ingrata sarcină de a continua tratativele.

Pe 24 aprilie 1918 a fost semnat Tratatul de la București. Acesta era de fapt un dictat. Se ceda Austro-Ungariei o mare parte din lanțul carpatic (5600 de kilometri pătrați și 72.500 de locuitori), cu importante bogății ale solului și subsolului și de mare însemnătate strategică. Bulgaria primea Cadrilaterul și o fâșie din sudul județului Constanța. Restul Dobrogei trecea sub condominium roman, german, austro-ungar și bulgar, lăsându-se României o cale de acces spre portul Constanța. România trebuia să plătească o mare sumă de bani inamicilor și pierdea dreptul de a solicita despăgubiri ca urmare a distrugerii teritoriului său de centrali.

Țara noastră era practic dezarmată, Germania păstra trupe de ocupație care urmau să fie întreținute de români. S-a instituit un monopol german asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române. Teritoriul național era compus din două părți: Moldova unde se exercita autoritatea pur românească și restul țării unde domina controlul militar inamic. Frontiera dintre cele două părți rămânea închisă și nu se admitea trecerea refuguaților decât cu o aprobare specială. Singurul aspect pozitiv era recunoașterea unirii Basarabiei cu patria mamă.

Guvernele Antantei și presa occidentală s-au afrimat în contră față de condițiile actului, declarându-l nul și neavenit. Pe 10 mai 1918, la Paris, un număr impresionant de români a prostestat, semnând un energic document împotriva Tratatului. ”În numele poporului roman, ne declarăm astăzi ca și ieri aliații Antantei și proclamăm nul și neavenit Tratatul de la București, cu toate clauzele și convențiile adiționale. Și tot în numele poprului roman facem apel la guvernele aliate, rugându-le să nu abandoneze România și justele sale revendicări”. Tratatul era detestat de toată lumea. Parlamentul s-a văzut totuși nevoi să îl ratifice în iunie alături de documentele complementare acestuia. Regele Ferdinand n-a sancționat actul și în acest fel nu a primit în întregime formele de ratificare. Din fericire, în noiembrie 1918, prin înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, Tratatul de la București a devenit perimat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ