Un uriaș greu de egalat – Nicolae Iorga

0
505

Nicolae Iorga este o personalitate despre care nu se poate vorbi decât cu respect. Entuziasmul și implicarea de care a dat dovadă în scrierile sale sunt impresionante, opera sa imensă lăsată în urmă fiind una din cele mai vaste din întreaga cultură mondială.

De-a lungul vieții a scris peste 1300 de cărți și broșuri și peste 18 000 de studii, articole și recenzii. A fost savant și istoric, critic literar, istoric, poet, dramaturg, enciclopedist, profesor universitar, academician.

Deși ne îndreptăm atenția către talentul său ca poet și dramaturg, către capacitatea sa de sinteză ca cercetător și istoric, nu se poate vorbi despre Nicolae Iorga fără a aduce în discuție și implicarea sa în scena politică a timpului său. A fost fondator și lider de partide politice, deputat, ministru și prim-ministru.

Nicolae Iorga s-a născut la Botoșani în data de 17 ianuarie 1871. Deși rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă, a demonstrat o concentrare ieșită din comun încă de la vârsta de 5 ani. A învățat să scrie și să citească singur, fără manual și învățător, iar la 5 ani știa deja limba franceză.

S-a remarcat încă din primele clase la școală, iar la 23 de ani era deja doctor al Facultății de Litere de la Universitatea din Iași, diplomat al Şcolii practice de Înalte Studii din Paris, doctor al Universităţii din Leipzig. În timpul studiilor sale la Paris a învățat, într-un singur an, limbile engleză, olandeză, daneză, suedeză și norvegiană.

La 24 de ani devine profesor titular al Universității din București și 2 ani mai târziu membru corespondent al Academiei Române.

Tot în această perioadă, Nicolae Iorga se implică în viața politică. Era un patriot adevărat și avea credința că progresul economic și cultural al societății românești nu se putea realiza decât prin implicarea tuturor straturilor sociale.

După primul Război Mondial a fost printre cei mai vizibili politicieni ca deputat ministru și prim – ministru pentru 6 săptămâni.

A dezvoltat două publicații importante ale vremii. A început cu revista Sămănătorul și a continuat cu Neamul Românesc, revistă interzisă în 1940 de Horia Sima, liderul Gărzii de fier, asociat temporar la putere cu Ion Antonescu.

Alegând să îl sprijine pe Carol al II-lea s-a plasat într-un conflict cu Garda de Fier, mai ales după asasinarea liderului Gărzii, Corneliu Zelea Codreanu în 1938. Aceasta opțiune i-a adus moartea 2 ani mai târziu.

A fost ridicat din locuința sa din Sinaia de un grup de 4 legionari și a doua zi a fost găsit împușcat la marginea șoselei Ploiești – Strejnicu.

Au rămas de la el opere fundamentale precum: Studii şi documente privind istoria românilor (25 de volume), Istoria imperiului otoman (5 volume, în limba germană), Istoria Românilor (10 volume), Istoria literaturii româneşti (3 volume), Istoria literaturilor romanice (3 volume), Istoria lui Mihai Viteazul (2 volume) etc.

LĂSAȚI UN MESAJ