Mihai Panaitescu – tânărul cu jobul de vis

0
759

Mihai Panaitescu are 30 de ani și este un designer recunoscut în domeniul auto. A lucrat pentru Peugeot, Maserati, Toyota și Lotus.

La 21 de ani a intrat în branșă, reușind să surprindă mulți specialiști cu ideile sale. A participat la Peugeot Design, un concurs important de design și a câștigat primul loc. Premiul l-a propulsat între cei mai căutați creatori de modele auto.

156810_218

După începerea studiilor la Universitatea de Arte din București, Facultatea de Design Industrial a plecat în străinătate cu bursă. Până la succes nu a mai fost decât un pas.

Fiind admis la Institutul European de Design de la Torino, a fost implicat în proiectul privind viitoarele modele Maserati. În timpul studiilor a participat și la un stagiu de practică la Toyota.

A participat ulterior la un concurs american cu modelele sale de Boston Bullet și Chicago Red. Și de această dată a câștigat premiul cel mare.

În 2009, tânărul designer s-a angajat la producătorul britanic Lotus Cars unde a avut multe idei referitor la modelele de mașini. Lotus Cars a participat cu modelele gândite de tânărul român la concursurile de profil.

După câțiva ani de experiență, Mihai a fondat, împreună cu un prieten, o firmă de coachbuilding – Ares Carrozzeria Modena, în Italia.

Deși este foarte mulțumit de cariera sa, Mihai declară că și-a dori și alte activități în portofoliul său. Îi place industria filmelor SF și consideră că, dacă ar avea timpul necesar, ar putea furniza designul pentru mașinile viitorului.

LĂSAȚI UN MESAJ