Schitul Prodromul cel mai mare așezământ monahal românesc din Sfântul Munte

0
516

Schitul Prodromul (în traducere al Înaintemergătorului) se află la capătul răsăritean al peninsulei Athos, în zona pusnicească numită Vigla, între Marea Egee la răsărit și vârful Athonului la apus, în imediata apropiere a mănăstirii Marea Lavrăt.

Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, ce se nevoia mai sus de Marea Lavră, pe dealul ce se numeşte Palama, a avut o vedenie minunată într-o noapte: „Ieşind din chilie şi stând la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeşte Viglă, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi, care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se Împărătesei a toate. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului voiește ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părți un locaş dumnezeiesc, spre slava Sfinției sale”. Pe locul acesta se află astăzi schitul românesc Prodromu.img_1746

Încă de la începuturi, din secolul al XIV-lea, aici au sihăstrit călugări români. În secolul al VIII-lea, în peşterile de aici se nevoiau vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. La începutul secolului al XIX-lea, aşezământul se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli sau, mai apoi, Chilia Prodromu (Înaintemergătorul).

În anul 1820, pe când Veniamin Costachi era mitropolit al Moldovei, vechiul loc de nevoinţă al monahilor români a fost ridicat la rangul de schit. Represiunile turcilor de după revoluţia greacă din 1821 a făcut ca vieţuitorii să se risipească, iar biserica şi chiliile să ajungă în ruină după 20 de ani de la înfiinţarea aşezământului românesc.

Refacerea schitului Prodromu s-a făcut între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon. Acesta era originar de la mănăstirea nemţeană Horaiţa. Cu ajutoare aduse din ţară, el, împreună cu un grup de călugări, au ridicat noua biserică şi trei corpuri de chilii. Sfinţirea bisericii cu hramul Botezul Domnului s-a făcut în anul 1860 de către arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Primul stareţ al schitului a fost ctitorul schitului – părintele Nifon Ionescu – care a adunat în jurul său peste 60 de ucenici.

Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853 şi de Carol I al României, în data de 19 iulie 1871.

Cel mai de preţ odor al Schitului Prodromu este Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromiţa, a cărei prăznuire se face pe 12 iulie. Deşi icoana este atribuită iconarului român Iordache Nicolau din Iaşi, chipul Maicii Domnului şi al pruncului Iisus au fost zugrăvite în urma unei minuni. Îmbrăcată în argint, icoana Maicii Domnului este așezată în biserica mare a schitului dinaintea catapetesmei, în partea stângă. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni datorate Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

img_1774La Schitul Prodromul se mai află și alte icoane făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului Apărătoare de foc a scăpat de multe ori schitul de incendiu. În fiecare an se face agheasmă și procesiune cu această sfântă icoană. În vistieria schitului se mai află şi icoana Maicii Domnului Înainte Vestitoarea, apoi icoana Maicii Domnului Ctitoriţa. În vechiul Paraclis al schitului cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” se găsesc icoana Sfintei Treimi și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, ce a fost îmbrăcată în argint în anul 1853 de către Grigorie Al. Ghica, domnitorul Moldovei.

Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.

În prezent, în acest sfânt locaș se nevoiesc 25 de călugări români, iar egumenul Schitului este preacuviosul Ieromonah Atanasie (Floroiu), care urmează venerabilului protosinghel Petroniu (Tănase). Relevantă este prezența la Podromu a părintelui Iulian mare duhovnic și nevoitor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ