Babele și Mărțișorul

0
444

Sugestiv titlu, nu? Dar să lăsăm urzeala cadourilor și rânduiala mărțișoarelor pe seama nefericiților ce vor respira ușurați și liniștiți abia când se vor bucura pe 9 martie de cele 40 de pahare de vin; un fel de vin pe la tine dar vin degeaba după atâta pagubă-n păpușoi.

1 martie. Ok …. Primăvară?! Nu…categoric nu. De ce? Pentru ca aș rămâne corigentă la geografie retroactiv. Să nu ne grăbim…că mai este până se oprește agentul termic din calorifere. Veselie, nebunie, peste tot buchețele de vestitori ai primăverii legați cu șnurulețe alb-roșii iar dacă doamna iarnă se gândește să prelungească șederea ne aruncă iar straturi de haine ca și cojoacele Dochiei. Cine-i Dochia? Unii dintre noi mai știm câte ceva dar nu prea bine, depinde și din ce zone ale țărișoarei venim…că deh, fiecare cu Dochia lui!…și chiar așa e. Astăzi ne alegem babele! Așa cum ați auzit flăcăi: babele, și nu vreo zgâtie de fată!

Revenind la oile noastre sau ale Babei Dochia, că altfel mă pierd în detalii și iese acest articol un fel de struțo-cămilă, începusem a vă spune câte ceva despre simbolistica acestor câteva lucrușoare…mărțișor, babele și acest 1 martie primăvăratic.

Se spune că Mărțișor a fost un tânăr care a salvat Soarele de un zmeu ofuscat  ce-l ținea captiv. Cum de ce? Pentru că Soarele se preschimba adesea într-un frumos flăcău pentru a veni pe pământ şi a dănţui în horele de prin sate și aflând despre acest obicei al Soarelui, un zmeu i-a luat urma pe pământ şi l-a răpit, închizându-l într-o temniţă din castelului său, iar feciorul nostru viteaz, întrucât fără Soare păsările şi-au oprit cântecele, iar copiii şi-au pierdut harul râsului, a pornit în dezrobirea acestui și sângele izvorât din rănile sale adânci s-a scurs peste imaculata zăpadă, şi, înainte ca primăvara să se facă simţită, tânărul şi-a dat duhul. Pomii au înverzit şi au înflorit, păsările şi-au trimis cântecele fericite către ceruri, iar copiii şi-au adus aminte cum să râdă în hohote.

Oamenii nu au uitat însă curajul și dăruirea viteazului ce eliberase Soarele, şi, la începutul fiecărei primăveri, au început să împletească şnurul mărţişorului, un nume de alint al lunii martie, dintr-un ciucur roşu, aducând aminte de sângele vărsat de fecior şi un ciucur alb, culoarea neîntinată a zăpezii.

Și-am încălecat pe-o șa….și mai urmează încă una… mai avem o variantă care circulă pe plaiurile mioritice și anume : despre o vrăjitoare a iernii care, într-o zi, i s-a căşunat să nu lase primăvară să se aştearnă peste pământ. Zâna Primăvară a recurs, în cele din urmă, la un gest extrem: și-a tăiat un deget, iar sângele scurs din rană a căzut peste zăpadă, topind-o pe loc.  În acest fel, iarna a fost alungată, iar întrepătrunderea dintre albul zăpezii şi roşul sângelui a inspirat şnurul mărţişorului, simbolizând ziua de 1 martie, după cum spuneam, cel puţin din punct de vedere calendaristic, primăvara îşi reintră în drepturi.

 

Cu Mărțișorul am lămurit-o… să trecem la babe… plecând de la cea mai cea dintre toate: Baba Dochia, mama nimeni altuia decât Dragobete care era îndrăgostit de o fată minunată ca primăvara dar pe care baba noastră nu o prea avea la inimă. Și-a trimis-o la râu cu un caier de lână neagră sa îl spele până-i sar ochii din cap numai să vină acasă cu el alb…și ce să vezi… fata a tot spălat în apa rece cu mâinile înghețate șiroind de sânge dar lâna nu se albi. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Și cum noua, românilor nu ne place să ne limităm la posibilități…mai avem una valabilă și la fel de cunoscută. Că apoi veți zice: ba nu e așa, ca eu știam altfel de la bunica mea sau în abecedarul meu era altcumva. Poftim de vezi că varianta asta nu e cu vreo babă, ba din contră este o fata frumoasă de împărat, pețită de mulți prinți însă ea nu voiam pe niciunul, lucru care, cum se întâmplă de obicei, a scos din pepeni pe unul din flăcăi care îi declară împăratului, nici mai mult nici mai puțin decât război! Iar fata ca să nu se întâmple una ca asta a fugit în inima pădurii unde rugă o vrăjitoare să o transforme intr-o babă urâtă ( de parcă frumoasă s-o fi văzut), și-a luat niște oi și vreo 9 cojoace pe dânsa ( nu mă întrebați de ce tocmai 9), a așteptat să dea căldura iar în ziua dintâi a lui martie a ieșit cu oile la păscut. A fost așa de cald și de frumos în cele 9 zile încât fata, de acum babă, a lepădat în fiecare zi câte unul , dar mare greșeală, căci ce să vezi, că în cea de-a noua zi, vremea se schimbă și iarna dădu semne că se întoarce, înghețându-mi-o pe babă.

Morala: țineți cojoacele pe voi măcar până pe 22 martie când se anunță chipurile, primăvara astronomică, deși nu mi-e rușine nici cu 1 aprilie când poate ne mai păcălește iarna o dată.

Și de aici tradiția: alegeți-vă o babă din cele 9 zile ale începutului de martie și cum va fi vremea în acea zi așa ne va fi și anul de senin sau ușor înnorat.

Primăvară binecuvântată să avem!

LĂSAȚI UN MESAJ