Cimitirul Vesel de la Săpânța

0
601

Cimitirul Vesel se află în partea de nord a României, la granița cu Ucraina, în satul Săpânța. Acest sat a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1373.

sapanta2

Numele cimitirului este dat de crucile multicolore și poeziile satirice scrise pe aceste cruci. Legenda spune că dacii aveau obiceiul de a trata cu veselie moartea pentru că o considerau doar o trecere spre o altă lume și șansa unică de a-l întâlni pe zeul suprem Zamolxis.

În multe zone ale României, după obicei, înmormântarea se face prin voie bună. Priveghiul este considerat ca o ultimă petrecere la care participă și decedatul. Privind lucrurile din această perspectivă a apărut și Cimitirul Vesel de la Săpânța care a găzduit primele morminte la mijlocul anilor 1930 și a fost gândit de artistul popular Stan Ioan Pătraș. 4539_16332_23Sculptorul și poetul Pătraș a creat sute de poezii pentru crucile din lemn ale persoanelor decedate din Săpânța. După moartea lui, opera a fost continuată de Dumitru Pop Tincu, ucenicul său.

 

Crucile sunt realizate manual din lemn de stejar uscat. Fiecare cruce prezintă o scenă din viața celui decedat, o scenă relevantă, dar simplă. Femeile torc lână, țes covoare sau fac pâine. Bărbații taie lemne, lucrează pământul sau cântă. Fundalul fiecărei cruci este albastru, dar nu orice nuanță, ci una care poartă numele Albastru de Săpânța și prezintă o mică poezie, inspirată din viața decedatului. De regulă, sunt scrise la persoana I, ca mesaje adresate direct de cel care a murit într-un stil predominant satiric. Epitafurile pot fi, însă, scrise și ca provenind din partea unor rude. Acestea laudă sau ceartă caracterele celor morți. De cele mai multe ori, textele au o notă ironică, mai ales când se scot în evidență viciile mortului din timpul vieții.

Prezentăm mai jos câteva dintre cele mai cunoscute epitafuri:

De cu tânăr copilaș
Io am fost Stan Ion Pătraș,
Să mă ascultați oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni.
Câte zile am trait
Rău la nime n-am dorit,
Dar bine cât am putut
Orișicine mi-a cerut.
Vai săraca lumea mea
Că greu am trait în ea

 

Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea
Voi care treceți pă aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăi cu gura pă mine 

Da așa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea.

LĂSAȚI UN MESAJ