Despre Crãciun si Anul Nou

0
423

Crestinismul, prin separarea datei nasterii divinitãtii de data mortii –renasterii, realizeazã cea mai cuprinzãtoare sintezã religioasã a omenirii:Iisus, Dumnezeul Fiu, se naste la data când se celebrau anterior moartea si renasterea Zeului antic Tatã, indiferent cum se numea acesta (Crãciun, Mithra etc.), dar moare si înviazã la data mortii si renasterii Zeitei neolitice Mamã (Dochia). Astfel, calendarul crestin este singurul care cuprinde douã sãrbãtori ale
înnoirii timpului anual: Crãciunul Solar si Pastele Lunar. Dochia, Crãciun si Iisus, desi sunt inconfundabili, întrucât apartin unor complexe religioase diferite (Neolitic, Epoca Bronzului si Epoca Fierului, Crestinism), îsi împart „frãteste“ zilele de celebrare în Calendarul Popular al
românilor.

În cultura popularã româneascã, în mitologia româneascã Crãciunul este un zeu pastoral, un personaj cu trãsãturi bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor si eroilor din basme, dar si calitãti si defecte specifice oamenilor. Ca persoanã profanã, Crãciunul este „un om bãtrân“, „un pãstor bãtrân cu barba de omãt“, vecin cu Mos Ajun, fratele sãu mai mic.
Sub influenta crestinismului, Crãciunul apare si ca figurã apocrifã: „s-a nãscut înaintea tuturor sfintilor“, este mai mare „peste ciobanii din satul în care s-a nãscut Hristos“ si altele.
Legende românesti ale nasterii Maicii Domnului ne introduc în peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trãia Mos Crãciun si unde avea case mari si multe grajduri, cosare si târle pentru vite. Pe neasteptate, în acest sat soseste o femeie necunoscutã care, simtind cã ia venit vremea sã nascã, bate la poarta casei lui Mos Ajun si îi cere adãpost. Motivând cã este un om sãrac, Mos Ajun o trimite la fratele sãu bogat, Mos Crãciun. Acesta, nestiind cã femeia este Maica Domnului, nu o primeste sau o trimite sã nascã în grajdul vitelor. În alte legende se specificã cã Mos Crãciun astepta în acea zi vizita unui mare Împãrat. Crãciunesei fiindu-i milã de strãinã, o ajutã sã nascã, faptã pedepsitã de Mos Crãciun cu tãierea mâinilor din coate. Când Crãciun aflã cã în grajdul sãu s-a nãscut Domnul lisus, se cãieste si îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind „primul crestin“, „sfântul cel mai bãtrân“, „sotul femeii care a mosit-o pe Maria“.

Lipsa de ospitalitate si cruzimea, rãsplãtite nefiresc cu ridicarea în rang pânã la omologarea lui Crãciun ca divinitate crestinã din legendele românesti, ascund un mare adevãr istoric: la aparitia crestinismului, Crãciun era un important zeu solar – identic cu Saturn si cu Mithra – atât de venerat încât nu a putut fi exclus din Calendarul Popular si din constiinta paleoromânilor. Prin tot ceea ce face, Crãciun se opune sau împiedicã nasterea pruncului
crestin Iisus pentru cã venirea Lui presupune mai întâi propria-i moarte, plecarea Mosului.
Traditiile contemporane despre „sfântul“ cel bonom Crãciun, despre Mosul „darnic si bun“, „încãrcat cu daruri multe“ sunt înduiosãtoare influente livresti pãtrunse în cultura popularã de la vest la est si de la oras la sat.
Sãrbãtoarea Anului Nou în spatiul carpato-ponto-danubian s-a oprit la trei date diferite de început de an: Crãciunul, Anul Nou si Boboteaza. Activitatile rituale si ceremoniale de renovare a timpului la sãrbãtorile Crãciunului, de la degradarea progresivã a timpului la ideea de haos dinaintea Creatiei când este jertfitã divinitatea adoratã, de la renasterea divinitãtii la
ideea de beatitudine cu care începe derularea noului an calendaristic, formeazã un spectaculos scenariu rito-magic din care nu lipsesc: Tãiatul porcului, Prepararea alimentelor rituale, Deschiderea mormintelor, Asteptarea si ospãtarea mortilor, Stingerea si aprinderea ritualã a luminilor si focurilor, Ospetele si banchetele rituale, Elementele dionisiace, Strigãtul peste sat, Deschiderea cerului, Arderea comorilor, observatii astronomice, previziuni meteorologice, încercarea norocului:, alungarea spiritelor mortilor, Îngroparea Crãciunului
sau a Anului Vechi, actele de profilaxie si de divinatie, vrãjile si farmecele.

Anul Nou Civil e un scenariu ritual de înnoire a timpului calendaristic în perioada solstitiului de iarnã (20 decembrie – 7 ianuarie), la moartea anualã a Mosului Crãciun –identificat cu zeul iranian Mitra si zeul roman Saturn – si la nasterea pruncului crestin Iisus. Mai mult de un mileniu, crestinii au sãrbãtorit Anul Nou Civil în ziua de Crãciun, în imediata apropiere a solstitiului de iarnã: la Roma pânã în secolul al XVIII-lea, în Franta pânã în anul 1564, în Rusia pânã în vremea tarului Petru cel Mare, în tãrile Române pânã la sfârsitul secolului al XIX-lea. Amintirea acelor vremuri este încã proaspãtã,de vreme ce, în unele sate bãnãtene si transilvãnene, ziua de 1 ianuarie se numeste si astãzi Crãciunul Mic.
(dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“)

LĂSAȚI UN MESAJ