Mănăstirea Cetățuia

0
444

Mănăstirea Cetățuia este o mănăstire ortodoxă cu obște de călugări și se află în județul Argeș, în apropiere de Nămăiești, pe valea Dâmboviței. Zona de munte are peisaje de poveste, iar mănăstirea din stâncă te atrage să o vizitezi pentru liniștea sufletească și plăcerea ochilor.

Mănăstirea Corbii de Piatră, Mănăstirea Nămăiești și Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri. Prima se află în comuna Corbi, pe șoseaua Câmpulung-Domnești, a doua se află la zece kilometri de Câmpulung Muscel, iar a treia se află pe șoseaua Câmpulung-Târgoviște, în comuna Cetățeni.

Cunoscută inițial cu denumirea Schitul Cetățuia Negru Vodă, mănăstirea este plasată pe o stâncă la altitudinea de 881 m, între Valea lui Coman și Valea Chiliilor. Traseul la pas nu durează mai mult de o oră și peisajul este mirific: peșteri în pereții de stâncă, roci rostogolite, Dâmbovița liniștit curgătoare.

Ctitorul mănăstirii nu este încă stabilit cu certitudine. Se consideră că principalul ctitor este voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I pentru că apare în ultimul strat de frescă pe pereții de stâncă. O altă variantă este Negru Vodă, bătrânii vorbind despre faptul că în piatra muntelui au rămas imprimați pașii săi și ai doamnei sale, Margareta.

Pe drum spre mănăstire se află Peștera Moșului –  o chilie de sihastru cu simboluri creștine. Este locul unde au fost găsite moaștele lui Ianichie Schimonahul în 1638. Acestea sunt singurele moaște întregi ale unui Cuvios român din secolul al XVII-lea, păstrate până în zilele noastre.

Ajungând la mănăstire, vedem două biserici – cea veche care este, de fapt, o peșteră naturală și – cea nouă construită din lemn. Biserica veche este lungă de 12 metri, lată de 4 metri și înaltă de peste 3 metri. Aceasta este împărțită clasic : în Sfânt Altar, naos și pronaos. La intrarea în peșteră, a fost construit un pridvor din lemn. În naos se intră printr-o ușă săpată în peretele despărțitor. Clopotnița este construită din lemn, deasupra bisericii din piatră.

Pe o placă de marmură scrie: „Acest sfânt locaș, cu numele Cetățuia, care de la Negru Vodă își are începutul, a fost și în trecut schit de călugări și pe vremuri grele loc de scăpare pentru voievozii țării, însă, cu trecerea timpului, a căzut în ruine, ajungând chiar adăpost vitelor. A fost restaurat și înfrumusețat, cum se vede, cu cheltuiala și osârdia robului lui Dumnezeu preotul econom Gheorghe Moisescu, paroh al bisericii Domneasca din Câmpulung, ajutat de ieromonahul Agatanghel Andrițoiu, de la peștera Stănișoara Arges, li fratele monah Nicolae Bacioiu, de la peștera Ialomicioara, în anul 1915-1916. S-a sfințit în 22 iulie 1923, spre veșnica pomenire.”

În spatele bisercii vechi se află o altă peșteră în piatră, denumită Peștera Moșului. Se crede că această peșteră a fost chilia starețului vechiului așezământ monahal.

Pe margina abruptă a peretelui estic al mănăstirii se află chilia lui Negru Vodă. Legenda spune că în acest loc își ascundea Negru Vodă tezaurul când atacau tătarii. Ulterior, chilia a fost locuită de pustnici care au cioplit mai multe icoane în pereții de piatră. Din acest punct, la câțiva zeci de metri se poate observa o cruce mare despre care se spune că ar fi fost așezată de însuși Negru Vodă.

Încărcată de spiritualitate, Mănăstirea Cetăţuia este un simbol al creştinătăţii poporului român din cele mai vechi timpuri.

Merită vizitată!

LĂSAȚI UN MESAJ