Rozariul de la Mândruloc

0
304

La 10 kilometri de Arad, în localitatea Mândruloc, se află într-adevăr un mândru loc, un rai cu parfum de trandafir numit Eutopia Gardens. Grădina este o oază pitorească, mărginită de pădurile Vladimirescu, dealurile Ghiorocului și valea Mureșului.

Un veritabil paradis al trandafirilor, rozariul Eutopia Gardens este cel mai mare din sud-estul Europei. Aceasta se întinde pe o suprafață de 25 de hectare și se mândrește cu un număr impresionant de soiuri de trandafiri multicolori, peste 3000, aduși din întreaga lume. Construcția parcului dendro-floricol a început în 2002, acesta fiind în continuă dezvoltare.  Faptul că nu este încă complet amenajat nu îi știrbește însă frumusețea excepțională.  În timpul sezonului cald, aici poți asista la un adevărat spectacol de culoare și miresme îmbătătoare.

Parcul cuprinde peste 5.000 de taxoni, grupați în diverse colecții. Eutopia Gardens se împarte în două mari zone: una destinată colecțiilor de plante, precum arbori ornamentali, plante perene, o zonă de livadă și alta grădinilor tematice.

Trei hectare ale parcului sunt pline cu mii de soiuri de trandafiri din toate colțurile lumii, mulți dintre ei premiați la competiții internaționale. Vizitatorii se pot bucura de mirosul îmbătător al unor soiuri de trandafir precum soiul german Kordes, sau soiul englezesc “Shakespeare”, dar și soiuri românești ,spre exemplu cel creat de Wilhelm Muhle la Timișoara în 1888 și franțuzești.

Rozariul de la Mândruloc găzduiește şi cel mai valoros trandafir din lume, Eden Rose. Acesta este un trandafir de talie mare conceput de o firmă franceză la începutul anilor ’80, cu flori alb-crem și vârful petalelor roz.

În fiecare an, în preajma Rusaliilor, Rozariul de la Mândruloc găzduiește un eveniment fascinant – Sărbătoarea Trandafirului, un festival cu tradiție și multă, multă culoare.

LĂSAȚI UN MESAJ