Castelul Corvinilor – Hunedoara

0
616

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei. Construcția datează din secolul al XIV-lea și este reprezentativă pentru arta feudală gotică din Europa.

Tatăl lui Iancu de Hunedoara, cneazul Voicu, a fost primul proprietar al cetății după ce i-a fost oferită cadou de regele Sigismund I de Luxemburg.

Castelul este o impresionantă clădire cu turnuri de poartă și piloni masivi de piatră. Accesul în castel se face pe un pod de lemn ce traversează pârâul Zlaști. La intrare se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, protectorul trecerilor peste ape.

Turnul de poartă impresionează prin mărime. Este, de fapt, o construcție care prezintă și o vatră de foc. Pe partea dreaptă se află casa de bilete, iar pe partea stângă este accesul în închisoarea castelului. În închisoare sunt reprezentate scene ale chinurilor la care erau supuși prizonierii și diferite instalații folosite pentru pedepsirea celor închiși.

Imediat după Turnul nou de poartă se intră în Loggia Matia – considerată printre cele mai timpurii construcții din perioada Renașterii. La etajul loggiei se găsește o pictură în frescă din secolul al XIV-lea și o cameră denumită Camera de Aur care prezintă obiecte din colecțiile Muzeului Castelul Corvinilor.

Castelul are și propria capelă, accesul aici fiind posibil prin scara interioarã a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei.

Deasupra Turnului nou de poartă se află Camera Domnițelor, camera de zi a doamnelor din castel. Camera prezintă mobilier specific secolul al XIV-lea.

După trecerea prin scara spirală se intră în sala Dietei care este amplasată la etajul castelului mare. Această sală a fost modificată în timpul lui Gabriel Bethlen, în secolul al XVII-lea, prin compartimentarea ei. Compartimentele prezintă încă picturi în frescă a unor nobili și imagini ale unor clădiri din acea perioadă.

Sala Dietei continuă cu o scară de piatră ce conduce în Turnul Capistrano – denumire preluată după călugărul Ioan de Capistrano – găzduit în castel în secolul al XV-lea. Turnul Capistrano continuă cu o scară care ne conduce la al doilea etaj al castelului sudic unde află o expoziție de etnografie.

După vizitarea expoziției de etnografie se trece într-o altă încăpere denumită platforma Turnului nou de poartă, construită în secolul XVIII, folosită ca depozit de muniții. În acest moment găzduiește expoziția de arheologie.

Ne întoarcem prin expoziția de etnografie, coborâm o scară de lemn și ajungem în atelierele meșteșugărești care foloseau administrației miniere.

Ieșim în curtea interioară a castelului și ajungem la Turnul vechi de poartă, un turn prevăzut cu două nivele de apărare. Latura Turnului încă mai prezintă picturi în frescă pe latura nordică. Această parte a castelului a fost deasemenea modificată în vremea principelui Gabriel Bethlen care a desființat intrarea din secolul al XV-lea și a construit un bastion defensiv denumit Turnul alb.

Prin galeria neo-gotică se pot vizita camerele de locuit de la primul nivel al Palatului mare dinspre oraș. Camerele au elemente de factură renascentistă.

Următoarea încăpere este camera de zi a castelului.

Ieșim din nou în curtea interioară și continuăm vizitarea fântânii. Continuăm cu terasa de artilerie, modificată în secolul al XIX-lea și cu groapa urșilor.

Rămâne în final Sala Cavalerilor unde poate fi studiată expoziția de tehnică militară unde sunt prezentate elemente din secolele XIV-XIX.

Numele de Corvini provine, spune legenda, de la corbul care ține în cioc un inel de aur reprezentat pe blazonul familiei Corvinilor. Se pare că acest corb nu a fost ales întâmplător, ci Iancu de Hunedoara, fiu nelegitim al lui Sigismund I de Luxemburg, regele Ungariei, a motivat căsătoria mamei sale, Elisabeta, cu unul din vitejii regelui. Voicu, soțul său, i-a dăruit Elisabetei un inel cadou pentru copilul care nu era al său. Acesta era inelul de aur reprezentat pe blazonul familiei. Se pare că în timpul unei călătorii, Voicu și Elisabeta s-au oprit să prânzească, iar inelul a fost uitat pe ștergarul pe care erau puse merindele. Un corb l-a furat, atras fiind de strălucirea inelului,  și a încercat să zboare cu el. Iancu de Hunedoara, a luat un arc și omorât corbul, recuperând inelul. Iancu de Hunedoara, ani mai târziu, a povestit la curtea regală întâmplarea, iar regele a fost impresionat și a decis ca simbolul familiei Hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc.

În evul mediu corbul simboliza înțelepciune și longevitate, încă un motiv pentru reprezentarea corbului pe blazon.

Fântâna din curtea castelului are și ea o poveste. Legenda spune că fântâna a fost săpată de trei prizonieri turci cărora Iancu de Hunedoara le-a promis eliberarea dacă vor găsi apă bună. Prizonierii au sperat că își vor obține libertatea și au săpat în stâncă timp de 15 ani. La 28 de metri adâncime au reușit să dea peste apa atât de mult căutată. În acești 15 ani, Iancu de Hunedoara a murit, iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, nu a respectat promisiunea soțului său și a comandat uciderea celor trei turci. Ca ultimă dorință, prizonierii au cerut ca pe fântână să fie inscripționată fraza “Apă ai, inimă nu”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ